Tag: Pământului

Quasarul situat la 12 miliarde de ani lumină distanță deține de 140 de trilioane de ori apa Pământului

Într-o descoperire uluitoare, astronomii au identificat un imens rezervor de apă care orbitează un quasar la mai mult de 12 miliarde de ani lumină distanță.

Această descoperire revoluționară oferă o privire fără precedent asupra universului timpuriu, lumina din acest quasar călătorind prin spațiu încă de la scurt timp după Big Bang.

Acest vast rezervor de apă conține aproximativ 140 de trilioane de ori volumul oceanelor Pământului.

Este situat lângă o gaură neagră supermasivă care cântărește de aproximativ 20 de miliarde de ori mai mult decât Soarele nostru.

Quasarul, APM 08279+5255, emite o cantitate extraordinară de energie – echivalentă cu cea produsă de o mie de trilioane de sori.

Quasar îndepărtat

Matt Bradford, un om de știință NASA implicat în cercetare, a subliniat importanța acestei descoperiri.

„Mediul din jurul acestui quasar este extraordinar, deoarece generează o cantitate semnificativă de apă”, a explicat el. „Acest lucru sugerează că apa a fost prezentă chiar și în primele momente ale universului.”

Bradford și colegii săi au analizat APM 08279+5255 și gaura centrală a acestuia.

Gaura neagră consumă gaz și praf din apropiere, creând un mediu intens încălzit, permițând oamenilor de știință să descopere pentru prima dată molecule de apă la distanțe atât de mari.

Quazarii nu sunt vedetele tale tipice. Descoperite cu peste o jumătate de secol în urmă, sunt obiecte incredibil de luminoase găsite în nucleele energetice ale galaxiilor îndepărtate, eclipsând toate stelele din apropiere.

Aceste puteri cerești adăpostesc găuri negre supermasive care absorb materia înconjurătoare, generând căldură intensă și eliberând o energie extraordinară.

Această energie se întinde pe toate lungimile de undă, făcând din quasari unele dintre cele mai strălucitoare și mai energice fenomene observate în univers.

Studierea lor oferă perspective asupra universului timpuriu, distribuția materiei cosmice și formarea galaxiilor.

De 140 de trilioane de ori mai multă apă

Observații recente au relevat vaporii de apă care înconjoară quasarul, extinzându-se pe sute de ani lumină.

În timp ce acest gaz este rar conform standardelor Pământului, este neobișnuit de cald și de dens în comparație cu regiuni similare din Calea Lactee.

Temperatura acestui gaz este de aproximativ minus 63 de grade Fahrenheit.

Deși de 300 de trilioane de ori mai puțin densă decât atmosfera Pământului, este de cinci ori mai fierbinte și de sute de ori mai densă decât gazul intergalactic tipic.

Vaporii de apă indică faptul că quasarul emite radiații, care mențin gazul din jur cald.

Oamenii de știință au detectat și alte molecule, cum ar fi monoxidul de carbon, sugerând potențialul de material care ar putea alimenta gaura neagră.

Această gaură neagră și-ar putea crește masa de șase ori, deși rezultatul exact rămâne incert.

O parte din gaz ar putea contribui la formarea de noi stele, în timp ce alte componente ar putea fi expulzate înapoi în spațiu.

Înțelegerea universului

Această descoperire aruncă lumină asupra condițiilor universului timpuriu, vaporii de apă existând la distanțe atât de extreme, sugerând că blocurile de construcție ale vieții erau disponibile cu mult înainte de vremea noastră.

Apa joacă un rol esențial în evoluția stelelor și galaxiilor – răcind norii de gaz, astfel încât aceștia să se poată prăbuși și să formeze stele.

În general, descoperirea acestui rezervor de apă îndepărtat ne îmbunătățește semnificativ înțelegerea modului în care au evoluat galaxiile pe măsură ce universul a îmbătrânit.

Ea subliniază disponibilitatea timpurie a elementelor esențiale ale vieții, oferind perspective interesante asupra istoriei lungi a cosmosului.

În concluzie, această descoperire remarcabilă ne extinde cunoștințele despre universul timpuriu și evidențiază elementele esențiale ale vieții existente în locuri pe care nu ne-am gândit niciodată să le privim.

Implicațiile pentru înțelegerea noastră a istoriei cosmice sunt profunde, lăsând oamenii de știință dornici să exploreze ce altceva ar putea dezvălui universul.

December 26, 2024
Cel de-al optulea continent ascuns al Pământului nu mai este pierdut
- Zealandia, considerată candidată pentru al optulea continent al Pământului, a fost în mare parte pierdută în mare.
- Geologii spun că acum au cartografiat întreaga masă de pământ subacvatică de aproape două milioane de mile pătrate.
- Echipa de cercetare a folosit mostre de roci de pe fundul mării pentru a analiza și data geologia submarină a Zealandiei de Nord, piesa finală a puzzle-ului Zealandia.
Zealandia avea atât de multe promisiuni ca fiind al optulea continent de pe Pământ. Ei bine, a făcut-o – până când aproximativ 95% din masă s-a scufundat sub ocean.

În timp ce majoritatea din Zealandia nu găzduiește niciodată locuitori – cel puțin, nu pe pământ – viitorul continent nu mai este acum pur și simplu pierdut. Cercetătorii au terminat de cartografiat cele două treimi de nord ale Zealandiei, încheind documentația celor aproape două milioane de mile pătrate din masa de pământ scufundată.

Într-un studiu publicat în tectonicacercetătorii de la GNS Science din Noua Zeelandă își documentează procesul de dragare a probelor de rocă de la Fairway Ridge până la Marea Coralului pentru a analiza geochimicul rocii și a înțelege structura subacvatică a Zealandia.

Istoria Zealandiei este destul de strâns legată de vechiul supercontinent Gondwana, care s-a destrămat cu sute de milioane de ani în urmă. Zealandia a urmat exemplul – cu aproximativ 80 de milioane de ani în urmă, conform celei mai recente teorii. Dar, spre deosebire de Australia vecină sau de o mare parte a Antarcticii, Zealandia s-a scufundat în mare parte, lăsând doar o mică parte din ceea ce mulți geologi cred că ar trebui încă denumit al optulea continent.

Noua Zeelandă reprezintă cea mai recunoscută porțiune de deasupra apei a Zealandia, deși alte câteva insule din apropiere fac, de asemenea, parte din poate-continentul în cauză.

Această cercetare, condusă de Nick Mortimer, a dragat cele două treimi din nordul zonei scufundate, smulgând gresie pietrișată și pietruită, gresie cu granulație fină, noroi, calcar bioclastic și lavă bazaltică dintr-o varietate de perioade de timp. Datând rocile și interpretând anomaliile magnetice, au scris cercetătorii, ei au reușit să cartografieze unitățile geologice majore din nordul Zeelandei. „Această lucrare completează cartografierea geologică de recunoaștere offshore a întregului continent Zealandia”, au spus ei.

Cercetătorii au descoperit gresia de aproximativ 95 de milioane de ani din perioada Cretacicului târziu și un amestec de granit și pietricele vulcanice de până la 130 de milioane de ani în perioada Cretacicului timpuriu. Bazalții sunt mai noi – au aproximativ 40 de milioane de ani și din perioada Eocenului.

Împreună cu cartografierea, lucrarea spune că deformarea internă atât a Zealandia, cât și a Antarcticii de Vest arată că întinderea a dus la crăparea în stil subducție a plăcilor care au primit apa oceanului pentru a forma Marea Tasmană. Apoi, câteva milioane de ani mai târziu, o altă rupere a Antarcticii a continuat să întindă crusta Zealandia până când s-a subție suficient pentru a se destrăma și a sigila soarta în mare parte subacvatică a Zealandiei. Acest lucru contravine teoriei predominante despre o despărțire prin grevă.

Echipa crede, conform Alertă științificăcă direcția de întindere a variat cu până la 65 de grade, ceea ce poate să fi permis subțierea extensivă a crustei continentale.

După cum vă spun oamenii de știință din Noua Zeelandă, doar pentru că Zealandia este în mare parte sub apă, asta nu o face mai puțin o minune geologică.

S-ar putea să vă placă și
December 7, 2024
Supermagnetul de 100.000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului pentru a aduce energia nucleară mai aproape

Commonwealth Fusion Systems, cu sediul în Massachusetts, cea mai mare companie privată de fuziune din lume, a atins o etapă cheie în călătoria sa către producerea de energie pentru rețea. La începutul acestei săptămâni, compania a testat cu succes bobina modelului solenoidului central (CSMC), o componentă esențială a designului său tokamak SPARC care ar putea ajuta într-o zi la producerea de energie fără carbon.

Tehnologia de fuziune nucleară poate debloca energie nelimitată fără a produce emisii de carbon sau deșeuri radioactive de mare nivel. Replicarea procesului care alimentează stelele aici pe Pământ s-a dovedit o provocare, dar nu ne-am dat bătuți.

În eforturile către o economie mai curată, cercetarea fuziunii nucleare a primit un sprijin mai mare prin subvenții guvernamentale și ajutoare, beneficiind, de asemenea, de finanțare prin capital propriu. Rapoartele sugerează că startup-urile de fuziune au strâns mai mult de 7 miliarde de dolari până acum în timp ce lucrează pentru a comercializa tehnologia de producere a energiei.

De la înființarea sa în 2018, numai Commonwealth Fusion Systems (CFS) a strâns 2 miliarde de dolari, făcând-o cea mai mare companie de fuziune nucleară din lume. Odată cu succesul testării CSMC, CFS a făcut un pas mai aproape de realizarea obiectivelor sale de fuziune nucleară.

Etapa cheie atinsă

CFS lucrează cu designul tokamak pentru reactorul său de fuziune și a testat anterior bobina modelului de câmp toroidal (TFMC) în 2021. Atât TFMC, cât și CSMS folosesc magneți supraconductori la temperatură înaltă (HTS) și vor lucra împreună pentru a controla plasma de fuziune din interiorul reactor.

Testul TFMC a demonstrat că magnetul HTS poate funcționa cu un curent electric constant, în timp ce CSMC a trebuit să demonstreze că poate funcționa cu impulsuri de curent care pot crește și scade.

Testul a demonstrat, de asemenea, că CSMC ar putea crea un câmp magnetic de 5,7 Tesla, de aproximativ 100.000 de ori mai puternic decât cel al Pământului. De asemenea, a atins un record pentru energia stocată, ajungând la 3,7 megajouli.

Echipa CFS a crescut, de asemenea, curentul electric la 50.000 de amperi, curentul maxim cu care SPARC este proiectat să funcționeze și unul care ar putea alimenta 250 de case.

„Când apăsăm butonul și trecem curent prin magnet, acesta a funcționat ca un campion și a atins toate obiectivele sale majore de testare”, a declarat Brandon Sorbom, co-fondator și director științific al CFS, într-un comunicat de presă. „Acesta este o piatră de hotar importantă pe drumul spre comercializare”.

Redarea artistică a SPARC, primul reactor de fuziune nucleară al CFS, care se așteaptă să producă prima plasmă în 2026. Credit imagine: Commonwealth Fusion Systems

Realizări pe parcurs

În timpul testării CSMC, echipa CFS a demonstrat, de asemenea, utilitatea noului său sistem bazat pe fibră optică, care poate detecta evenimentele de supraîncălzire care pot deteriora magnetul.

Pentru a construi CSMC și TFMC, CFS a trebuit, de asemenea, să dezvolte propria tehnologie de cablu HTS pentru a gestiona magneții puternici cu putere în impulsuri. Denumită PIT VIPER, abordarea inovatoare a echipei a folosit un design de izolație internă, care a ajutat la minimizarea încălzirii chiar și atunci când curentul a crescut rapid în interiorul magnetului.

„Faptul că echipa noastră a reușit să dezvolte această tehnologie până la un magnet supraconductor complet integrat, la scară în doar câțiva ani, este uriaș”, a adăugat Sorborn în comunicatul de presă.

Cu ambii săi magneți construiți și testați, echipa CFS se va concentra acum pe construirea SPARC la unitatea sa din Devens, Massachusetts. Vizând plasmă în 2026, CFS are obiective ambițioase de a furniza energie de fuziune rețelei la începutul anilor 2030.

November 21, 2024
Polul Nord magnetic al Pământului se deplasează spre Rusia. Ce înseamnă asta?

Polul Nord magnetic al Pământului se deplasează în prezent spre Rusia într-un mod pe care oamenii de știință britanici nu l-au văzut până acum.

Oamenii de știință au urmărit Polul Nord magnetic de secole, spunând ziarului britanic The Times că s-a mutat mai aproape de coasta de nord a Canadei. În anii 1990, a plutit în Atlantic înainte de a se deplasa într-un mod mai rapid spre Siberia, în Rusia.

Acele de busolă din emisfera nordică îndreaptă spre Polul Nord magnetic, deși locația exactă a acestuia se schimbă din când în când pe măsură ce contururile câmpului magnetic al Pământului se schimbă. Polul Nord magnetic este uneori confundat cu Polul Nord geografic, dar acest loc rămâne în același loc în care converg toate liniile de longitudine.

În cei 300 de ani dintre 1600 și 1900, oamenii de știință estimează că Polul Nord magnetic s-a deplasat cu aproximativ șase mile pe an. La începutul acestui secol, a crescut cu aproximativ 34 de mile pe an, înainte de a încetini în ultimii cinci ani la aproximativ 22 de mile pe an.

De ce contează mișcarea Polului Nord?

Mișcările sunt urmărite pe măsură ce datele permit busolele de pe smartphone-urile noastre și alte dispozitive de navigație să navigheze.

Oamenii de știință au declarat pentru The Times că aceste mișcări sunt urmărite de British Geological Survey și de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA. Împreună, ei realizează Modelul Magnetic Mondial, care prezice unde ar trebui să fie polul în orice moment.

Modelul joacă un rol în sistemele GPS pe care le folosim zilnic.

„Avioane, bărci, submarine, cum spuneți, sunt acolo”, a spus William Brown, modelator de câmp geomagnetic global la British Geological Survey, într-un interviu pentru The Times.

Ce cauzează mișcările?

Miezul exterior al Pământului este alcătuit în mare parte din fier topit, un metal lichid. Schimbările imprevizibile ale modului în care curge determină deplasarea câmpului magnetic din jurul Pământului, ceea ce face ca miezul magnetic să se miște și el.

„Este ca o ceașcă uriașă de ceai”, a spus Brown pentru The Times. „Este un lichid fierbinte cu vâscozitatea apei.”

Fernando Cervantes Jr. este un reporter de știri trending pentru USA TODAY. Contactați-l la fernando.cervantes@gannett.com și urmăriți-l pe X @fern_cerv_.

Acest articol a apărut inițial pe USA TODAY: Polul Nord magnetic al Pământului în mișcare. Ce înseamnă asta?

November 20, 2024