David Haines, Alan Henning, James Foley și Steven Sotloff. Patru nume gravate în memoria noastră colectivă, pierdute din cauza brutalității ISIL în Siria în 2014. Uciderile lor nu au fost doar tragedii personale, ci acte de barbarie care au șocat lumea. Durerea familiilor lor este necuantificabilă, viețile lor stinse de un regim care a reprezentat punctul culminant al depravării umane. Este de datoria noastră să le amintim – și să ne asigurăm că suferința lor nu a fost în zadar.
Gruparea Stat Islamic a lăsat o urmă de devastare care este uluitoare în domeniul său. Între 2002 și 2015, ISIL a ucis 33.000 de persoane, a rănit 41.000 și a răpit încă 11.000. La apogeul său în 2014, acest așa-numit califat controla o fâșie de teritoriu în Siria și Irak de mărimea Coreei de Sud. Chiar și după prăbușirea sa teritorială, misiunea de teroare a ISIL persistă. În 2022, a fost responsabil pentru mai multe decese din cauza terorismului decât orice alt grup la nivel global. Agenda sa a fost lipsită de ambiguitate: dominație teritorială, guvernare sub o interpretare draconiană a legii Sharia și anihilarea tuturor celor care i s-au opus.
În acest cuptor al violenței și fanatismului, Shamima Begum, o școală de 15 ani din Bethnal Green, a pășit de bunăvoie în februarie 2015. După ce și-a înșelat părinții și i-a furat pașaportul surorii ei, elevul drept A s-a urcat într-un avion de la Gatwick către Istanbul, în drum spre Siria. Ea s-a alăturat ISIL, și-a jurat credință cauzei sale și s-a căsătorit cu un luptător ISIL. În următorii patru ani, ea a rămas încorporată în acest stat terorist, pierzând trei copii în acest proces.
Situația dificilă a lui Begum a stârnit dezbateri pasionale, mulți susținând că era prea tânără pentru a-și înțelege acțiunile, că a fost exploatată și traficată, că a suferit suficient și că este problema „noastre”. Aceste argumente, deși convingătoare din punct de vedere emoțional, se clătesc atunci când sunt confruntați cu realitatea sumbră a ceea ce presupune cetățenia britanică – și cu amenințarea durabilă pe care o reprezintă Begum.
Cetățenia nu este doar un statut juridic; este un legământ, un acord reciproc care leagă indivizii de națiune și de valorile ei. A trăda acel legământ atât de flagrant încât să te alături unei organizații teroriste dedicate distrugerii Marii Britanii înseamnă a renunța la privilegiul de cetățenie. Permiterea lui Begum să se întoarcă ar dezonora sacrificiile soldaților britanici care au luptat și au murit pentru a ne păstra libertățile. Ar trimite lumii un mesaj că valorile noastre pot fi călcate în picioare cu impunitate.
Temeiul juridic care stă la baza cazului lui Begum este lipsit de ambiguitate. În 2019, ministrul de Interne de la acea vreme, Sajid Javid, i-a renunțat la cetățenie, o decizie menținută de Curtea Supremă. Dovezile prezentate de MI5 au fost convingătoare: Begum reprezenta un risc clar și prezent de securitate. Acest risc a fost considerat imposibil de gestionat în Regatul Unit, depășind considerentele legate de vârsta ei sau pretențiile de trafic. Nu a fost o decizie luată cu ușurință, ci una bazată pe nevoia primordială de a proteja viețile britanicilor. După ce am lucrat cu MI5, am susținut din toată inima evaluarea lor.
De asemenea, este important să abordăm argumentul apatridiei. Criticii susțin că privarea lui Begum de cetățenia ei britanică o lasă fără casă. Deși aceasta este, fără îndoială, o consecință dură, nu este una impusă în mod arbitrar. Curtea a constatat că riscurile de securitate pe care le prezenta au depășit orice pretenție privind beneficiile cetățeniei. Apatridia este o condiție gravă, dar Regatul Unit nu are obligația de a extinde privilegiile cetățeniei persoanelor care se aliniază terorii. În prezent, există 4 milioane de apatrizi în întreaga lume – aceștia sunt sprijiniți de agenții, dar nu se bucură de beneficiile cetățeniei. Nicio țară nu datorează cetățenia.
Cuvintele lui Begum oferă o perspectivă înfricoșătoare asupra mentalității ei. Ea a justificat atentatul de la Manchester Arena drept „răzbunare”, o declarație care subliniază alinierea ideologică pe care a menținut-o cu ISIL. Deși tinerețea ei la momentul plecării nu poate fi ignorată, aceasta nu o scutește de responsabilitate. Ea a luat decizia cu bună știință și și-a menținut loialitatea timp de patru ani. Acestea nu au fost acțiunile cuiva constrâns, ci ale cuiva săvârșit.
Cazul lui Shamima Begum nu este doar o chestiune juridică, ci una morală și națională. A permite revenirea ei ar submina integritatea cetățeniei britanice și a pune în pericol siguranța publicului. Ar trăda memoria celor care au pierit din mâna ISIL și a soldaților care au luptat pentru a demonta teroarea acestuia.
Povestea lui Begum este o poveste de avertizare, o reamintire dură a pericolelor radicalizării și a consecințelor devastatoare ale alegerilor greșite. Dar este și o linie în nisip. Pentru securitatea noastră, pentru valorile noastre și pentru memoria celor pe care i-am pierdut, Shamima Begum nu trebuie niciodată să i se întoarcă. Costul vigilenței noastre este mare, dar prețul complezenței este mult mai mare.
Lărgiți-vă orizonturile cu jurnalismul britanic premiat. Încercați The Telegraph gratuit timp de 3 luni cu acces nelimitat la site-ul nostru web premiat, aplicația exclusivă, ofertele de economisire a banilor și multe altele.
