Iluzia stăpânirii lui Assad asupra Siriei se sparge, în timp ce Rusia, Iranul și Hezbollah își lasă garda jos.

„Liderul nostru pentru totdeauna” a fost un slogan pe care l-am văzut adesea în Siria în epoca președintelui Hafez al-Assad, tatăl președintelui sirian de astăzi.

Perspectiva ca liderul sirian sever și sever să trăiască pentru totdeauna a fost o sursă de umor negru pentru mulți dintre prietenii mei sirieni când locuiam și lucram în Alep la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990.

Hafez al-Assad a murit în iunie 2000. Până la urmă, nu era nemuritor.

Regimul său, însă, trăiește sub conducerea fiului său Bashar al-Assad.

Au fost momente în care supraviețuirea regimului Bashar părea în dubiu. Când așa-numita primăvară arabă s-a răsturnat în regiune în 2011, răsturnând autocrații în Tunisia, Egipt și Libia și au izbucnit proteste în masă în Yemen, Bahrain și Siria, unii au început să scrie epitafuri pentru dinastia Assad.

Dar aliații Siriei – Iran, Hezbollah din Liban și Rusia – au venit în ajutor. În ultimii ani, lupta din Siria dintre un regim corupt și brutal din Damasc și o opoziție divizată, adesea extremă, părea înghețată.

Odată ocolit de tovarășii săi autocrați arabi, Bashar al-Assad își recâștiga treptat respectabilitatea îndoielnică pe care regimurile arabe și-o oferă unul altuia.

Se apropia oare coșmarul războiului civil sirian? Oare Bashar al-Assad câștigase? Cu siguranță, aceasta a fost presupunerea multora, în ciuda faptului că mari părți ale Siriei erau controlate de o miliție kurdă susținută de SUA și de facțiuni sunite susținute de Turcia; că Hezbollah, Iranul și Rusia au susținut regimul; că SUA controlează zonele din estul Siriei; că Israelul a efectuat lovituri aeriene oricând și oriunde a considerat de cuviință; și că ISIS, deși a fost învins, a reușit totuși să lanseze atacuri de tip lovitură și fugă.

Că guvernul de la Damasc era încă în picioare după tot ceea ce părea o realizare în sine.

Cu toate acestea, a fost o iluzie a victoriei regimului, spulberată brusc săptămâna aceasta după ce opoziția, condusă de Jabhat al-Nusra, cândva afiliat la Al-Qaeda – redenumit Hay'at Tahrir al-Sham – a lansat o ofensivă din provincia Idlib și doar în 72 de ore au reușit să ia furtună până în centrul orașului Alep.

Până sâmbătă seara, conturile siriene de pe rețelele de socializare auzbeau despre colapsul forțelor guvernamentale în partea de nord a țării, în timp ce rebelii avansau spre orașul central Hama. Acolo, la începutul anului 1982, tatăl lui Bashar și-a pus armata și serviciile de informații să ucidă mii de oponenți, punând capăt unei revolte conduse de Frații Musulmani.

De ce, în doar câteva zile, barajul s-a rupt?

Explicația evidentă este că aliații cheie ai Siriei – Rusia, Iran și Hezbollah – sunt toți sub presiune și își lasă garda jos.

Hezbollah – care a jucat un rol cheie în consolidarea regimului în cele mai întunecate zile ale războiului civil – și-a retras majoritatea trupelor înapoi acasă după 7 octombrie 2023, pentru a lupta împotriva Israelului, care a ucis ulterior cea mai mare parte a conducerii de rang înalt a grupului.

Rusia a jucat, de asemenea, un rol cheie în susținerea guvernului de la Damasc, după ce a trimis trupe și avioane de război în Siria în septembrie 2015. Cu toate acestea, acum prioritatea principală a Moscovei este războiul din Ucraina. Și, în sfârșit, consilierii și bazele Iranului din Siria au fost atacate frecvent de Israel în ultimul an.

Dincolo de toate acestea, există realitatea de bază a longevității. Dinastia Assad a fost la putere de 53 de ani, din 1971. În timp ce simpla sa supraviețuire este o realizare, nu are nimic altceva de arătat pentru ea.

Corupția endemică și gestionarea defectuoasă au fost o povară pentru economie chiar înainte de izbucnirea războiului civil în 2011. De atunci, viața unui sirian mediu a mers din rău în mai rău. Războiul a lăsat sute de mii de morți, în timp ce alte milioane au fost fie strămutate în interior pentru a fi conduse în exil.

Din 1971, din nou și din nou, dinastia Assad a supraviețuit provocărilor interne și externe și a trăit să lupte încă o zi. Totuși, nimic, nici regimurile, nici liderii, nu durează pentru totdeauna. Totul se termină în cele din urmă.

Pentru mai multe știri și buletine informative CNN, creați un cont la CNN.com