„Avem nevoie de un miracol pentru a reconstrui”

Mijlocit de distrugere, Imad Shami, 60 de ani, un frizer libanez, se aplecă pentru a hrăni o pisică rănită: un instantaneu absurd al vieții împotriva cimitirului distrus de clădiri din jurul lui.

Peisajul zdrobit al suburbiei puternic populate Dahiyeh din Beirut – în mare parte sub controlul Hezbollah – arată că acesta a fost punctul central al bombardamentelor feroce ale Israelului.

În spatele tatălui celor cinci copii, civili care caută să salveze bunurile se strecoară prin scheletul blocului turn pe jumătate distrus, care se înclină în pământ la un unghi alarmant de 45 de grade.

În fața lui, cenușa acoperă un peisaj lunar de cratere de bombe.

Imad a fost unul dintre câțiva civili care au rămas în timpul celor aproape 14 luni de conflict sângeros dintre Israel și Hezbollah, pentru că dorea să hrănească aproximativ 70 de pisici fără stăpân de pe străzile din jur. El a rămas chiar și în ultimele ore înainte de încetarea focului, când Israelul a lovit aceste străzi în uitare. De atunci, o încetare a focului a redus la tăcere exploziile, dar Imad își face griji că nu va pune capăt crizei.

„Libanul și libanezii nu au viitor; sărim de la catastrofă la catastrofă”, spune el sumbru, golind cutii de hrană pentru pisici lângă o încurcătură de beton care a fost, până luni seara, o clădire cu șapte etaje adăpostind mai multe familii.

Un album foto de familie, lucrările de examen de stomatologie în limba engleză și un rucsac neon pentru copil sunt printre singurele semne că oamenii au trăit aici.

„Am 60 de ani. Când eram copil, mama mi-a arătat focul și liniile de gloanțe. Toată viața mea a fost așa.”

„La fiecare zece ani, avem război sau catastrofă – încercăm să ne ridicăm și suntem zdrobiți.”

Libanul, spune el, a trecut de la războiul civil și conflictele din anii 2000 cu Israelul la un colaps financiar fără precedent cu câțiva ani în urmă, o explozie vastă în portul Beirut și acum asta.

„Încercăm să muncim din greu și să fim în siguranță. Muncim din greu și încercam să ne facem viața normală când a venit acest război și ne-a dus înapoi cu 20 de ani.”

Pe măsură ce praful se așează pe unele dintre cele mai afectate zone ale țării, civilii libanezi s-au întors la casele lor bombardate, confruntându-se cu un alt viitor incert. Un încetare a focului negociat de SUA și Franța a pus capăt a mai mult de un an de violențe în care loviturile israeliene au ucis aproape 3.800 de persoane în Liban și au strămutat încă 1,2 milioane. Peste 70 de oameni în Israel – mai mult de jumătate din civili – au fost, de asemenea, uciși, împreună cu zeci de soldați israelieni care luptau în sudul Libanului.

Libanul se confruntă cu cel mai mare impact, Banca Mondială afirmând că există cel puțin 8,5 miliarde de dolari (6,7 miliarde de lire sterline) în daune și pierderi din război.

ONG-ul Mercy Corps, care avertizează, de asemenea, că economia Libanului a suferit o „lovitură uluitoare”, a declarat săptămâna aceasta că PIB-ul țării s-a contractat cu aproximativ 6,4% — echivalentul a 1,15 miliarde de dolari — în timpul escaladării conflictului de la mijlocul lunii septembrie, când Israelul a lansat o invazie terestră pe lângă atacurile sale aeriene, doar până la sfârșitul lunii noiembrie.

Chiar și acum conflictul activ s-a încheiat, problemele ar putea fi doar începutul, spune Laila Al Amine, directorul de țară al Mercy Corps pentru Liban.

„Cu mai mult de jumătate din populație care trăiește acum sub pragul sărăciei, resursele crescând rare și mai mult de un milion de persoane strămutate îndurând frigul amar al iernii fără adăpost sau provizii adecvate, cele mai grave impacturi asupra civililor ar putea avea loc”, adaugă ea.

Și la doar două zile, fragilul armistițiu intermediat de SUA este supus unei presiuni uriașe.

Joi, armata israeliană a bombardat Libanul pentru prima dată de la încetarea focului, spunând că a tras în sud, după ce a pretins că a detectat activitate Hezbollah la o unitate de depozitare a rachetei.

Două persoane au fost, de asemenea, rănite în urma unor focuri de armă israeliene separate, potrivit presei libaneze. Armata israeliană a declarat că a tras asupra oamenilor care încercau să se întoarcă în anumite zone din sudul Libanului, despre care a pretins că a încălcat acordul de încetare a focului, fără a oferi detalii.

Incidentele consecutive au stârnit îngrijorări cu privire la acord, care include o încetare inițială a ostilităților de 60 de zile. Conform acordului, militanții Hezbollah trebuie să se retragă la nord de râul Litani, iar forțele israeliene se vor întoarce de partea lor a graniței. Zona tampon ar fi patrulată de trupele libaneze și de forțele de menținere a păcii ONU.

Se așteaptă să se întoarcă familiile de pe ambele părți ale graniței. Dar în cartierele distruse ale Libanului, la ce se întorc oamenii?

„Nu avem 100% încredere că ceva va rezista”, spune Hassan Kollaylat, 60 de ani, în timp ce mătură resturile afacerii de pantofi sport a familiei sale, avariate într-un atac aerian israelian săptămâna trecută la Chiyah, sud-vest de Beirut.

El a decis să nu reconstruiască vitrina din sticlă, care ar costa 5.000 de dolari, deoarece „nu știm când va fi bombardată din nou”.

„Nu avem bani pentru a reconstrui Libanul – cine va plăti pentru asta? Guvernul nostru, ajutor internațional? Bineînțeles că nu”, spune el.

Înapoi la Dahiyeh, Manal Najjar, în vârstă de 44 de ani, se plimbă uluită în jurul rămășițelor distruse din cartierul ei. Ea sperase să salveze unele bunuri, dar a constatat că blocul ei era pe cale să se prăbușească și, prin urmare, era prea nesigur pentru a intra.

„Nu avem idee cum vom reconstrui, dar am făcut-o în 2006, după război. Chiar acum, totuși, eram deja într-o criză financiară”, spune ea. „Avem nevoie de un miracol.”

Unii din cartier sunt mai optimiști și citează faptul că Libanul a înviat din cenușă de atâtea ori ca dovadă a modului în care va funcționa totul.

Cu toate acestea, Imad vede că nu există „nicio speranță”, deoarece își îngrijește pisicile.

„La fiecare zece ani se întâmplă același lucru. Nu există nicio soluție pentru Liban”.