„Am fost la universitate cu liderul rebelului Abu Mohammad al-Jolani – mă întreb ce parte a lui va vedea Siria”

În 2004, un nou ascendent Bashar al-Assad, dornic să-și protejeze regimul de lovitura inversă a invaziei americane a Irakului, i-a încurajat pe tinerii sirieni și musulmani să treacă în Irak pentru a rezista ocupației americane.

Printre cei care au ascultat apelul a fost un tânăr de 22 de ani, pe nume Ahmed al-Sharaa, un student media cu note medii și o dispoziție liniștită. Eram un alt student la Damasc în acel an, iar mobilizarea regimului la universitate și în alte părți nu a fost atât de subtilă.

Îmi amintesc că am fost șocat când, în timpul pauzei universitare, un șofer de taxi în drum spre satul meu din Albu Kamal, lângă granița cu Irak, a vorbit deschis despre transportul cu feribotul luptătorilor către Anbar.

Două decenii mai târziu, al-Sharaa a jucat un rol esențial în răsturnarea regimului care l-a îndemnat cândva la jihad.

Călătoria sa de la un școlar din Damasc la un comandant rebel la cârma lui Hayat Tahrir al-Sham (HTS) dezvăluie nu numai intersecțiile complexe ale istoriei fracturate a Siriei, ci și evoluția mișcărilor jihadiste globale.

Născut în 1982 într-o familie strămutată de pe înălțimile ocupate Golan, viața timpurie a lui al-Sharaa a fost emblematică pentru aspirațiile clasei de mijloc arabe. Tatăl său, un economist proeminent, și mama lui, o profesoară de geografie conservatoare, și-au mutat familia în Arabia Saudită înainte de a se întoarce în Siria în 1989.

Potrivit lui Hussam Jazmati, un cercetător sirian care a produs cea mai definitivă biografie a lui al-Sharaa, casa părinților din cartierul bogat Mazzeh Eastern Villas a simbolizat succesul lor modest, deși tânărul Ahmed a rămas introspectiv, colegii săi amintindu-și un băiat studios, dar neremarcabil, care purta o îmbrăcăminte groasă. ochelari și s-a ferit de lumina reflectoarelor.

Ideologie militantă

În adolescență, a devenit din ce în ce mai politic, viziunea sa asupra lumii fiind modelată de două evenimente esențiale: Intifada palestiniană din 2000 și atacurile din 11 septembrie din 2001.

De altfel, unul dintre tovarășii lui al-Sharaa, care mai târziu avea să-și întemeieze grupul sirian și pe care l-am intervievat pe larg în ultimul deceniu, a avut o poveste similară de conversie la Intifada.

Evenimentele din 2000 și 2001 l-au radicalizat pe tânăr, îndepărtându-l de educația laică spre devotamentul religios și ideologia militantă. Până în 2003, când SUA au invadat Irakul, al-Sharaa și-a abandonat studiile universitare, și-a lăsat barbă și și-a schimbat ținuta de student cu hainele austere ale unui salafi devotat.

În martie 2003, Ahmed al-Sharaa s-a oferit voluntar să lupte împotriva ocupației americane din Irak. Ajuns la Bagdad cu săptămâni înainte de căderea acestuia, potrivit lui Jazmati, el s-a trezit curând în fortareata sunnită turbulentă Ramadi.

Această perioadă de formare l-a expus haosului războiului și l-a introdus în rețelele în creștere ale luptătorilor jihadiști. De asemenea, a pregătit scena pentru transformarea sa ulterioară.

Deși nu era aliniat cu facțiunile majore irakiene la acea vreme, el avea să treacă granița înapoi în Siria profund influențat de ideologia salafi-jihadistă care i-ar fi definit cariera.

închisoarea Abu Ghraib

În urma unui scurt interludiu în Siria, unde a evitat pe scurt închisoarea în timpul unei represiuni asupra celulelor jihadiste în curs de dezvoltare, al-Sharaa s-a întors în Irak în 2005.

De data aceasta, s-a alăturat unui mic grup de insurgenți aliniat cu Al-Qaeda în Irak (AQI). Capturat în 2006 în timp ce planta o bombă pe marginea drumului, el a petrecut cinci ani în închisorile militare americane, inclusiv în Abu Ghraib și Camp Bucca.

Acești ani au fost transformatori. Al-Sharaa și-a perfecționat gândirea strategică și a construit alianțe cu viitorii lideri ai Statului Islamic, inclusiv cu Abu Bakr al-Baghdadi.

Până când a fost eliberat în 2011, Ahmed al-Sharaa devenise Abu Mohammad al-Jolani, un agent înrăit de luptă cu o viziune.

La scurt timp după aceea, și în urma revoltei înfloritoare din Siria, el a reluat legătura cu Abu Muslim al-Turkmani, o figură proeminentă cu care se împrietenise în timpul detenției în SUA.

Turkmani, care de atunci devenise guvernator al orașului Ninive sub Statul Islamic, era unul dintre puținii care cunoșteau rădăcinile siriene ale lui Jolani. Împreună, au reluat discuțiile din închisoare despre potențialul jihadului în Siria.

Pe baza acestor conversații, Jolani a elaborat o propunere cuprinzătoare pentru extinderea influenței Statului Islamic în Siria. Turkmani a înaintat personal planul lui Abu Bakr al-Baghdadi, emirul Statului Islamic. Baghdadi nu numai că a aprobat-o, ci sa întâlnit cu Jolani pentru a schița cadrul operațional.

Mașină de propagandă sofisticată

Până în august 2011, Jolani a trecut în Siria cu șase luptători de încredere, punând bazele pentru ceea ce va deveni Jabhat al-Nusra, o filială secretă siriană a Statului Islamic din Irak. Al-Baghdadi, conform contului propriu al grupului său, ani mai târziu, și-a împărțit resursele între cele două grupuri în mod egal.

Sub conducerea lui Jolani, Jabhat al-Nusra a câștigat rapid proeminență, combinând priceperea militară cu o mașinărie de propagandă sofisticată. Potrivit relatării lui Jolani către Al Jazeera, grupul său s-a concentrat pe proiectarea puterii prin lovirea unor ținte de mare profil, cum ar fi facilități militare și de securitate cheie sau oficiali guvernamentali, în diferite părți ale țării.

Strategia sa timpurie, subliniind alianțele cu facțiunile rebele locale și evitând excesele brutale ale ISIS, a câștigat grupului atât teritoriu, cât și recruți.

Până în 2013, el a promis în mod oficial loialitate față de Al-Qaida, după ce grupul irakian a anunțat unilateral o fuziune între cele două grupuri sub singura guvernare a lui Baghdadi.

Pentru a evita caracterul tehnic al abandonării unui jurământ de credință (bayat) față de Baghdadi, Jolani a susținut că jurământul său suprem i-a fost datorat liderului general al Al-Qaida Ayman al-Zawahiri și înaintea lui, Osama bin Laden.

Pe măsură ce conflictul sirian a prelungit, ambițiile lui Jolani au început să se îndepărteze de agenda globală a Al-Qaeda.

În 2016, el a rupt în mod oficial legăturile cu organizația, rebranzându-și grupul ca Jabhat Fatah al-Sham și ulterior fuzionandu-l în Hayat Tahrir al-Sham (HTS). În timp ce criticii au văzut rebrandingul ca fiind cosmetic, i-a permis lui Jolani să prezinte HTS ca o organizație axată pe Siria, distanțand-o de eticheta jihadistă transnațională.

Până în 2017, Jolani și-a consolidat puterea în cadrul HTS, devenind liderul său incontestabil. Sub comanda sa, gruparea a adoptat o abordare mai pragmatică, angajându-se în guvernarea locală și căutând să se legitimeze ca actor politic. Această schimbare ia înstrăinat pe jihadiștii din linia dură, dar i-a câștigat sprijinul prudent din partea unor elemente ale opoziției siriene și chiar recunoașterea tacită din partea actorilor internaționali care se tem de renașterea ISIS.

Ofensivă surpriză

La sfârșitul lunii trecute, o coaliție de forțe rebele, condusă de HTS și susținută de sprijinul tacit turc, a lansat o ofensivă surpriză care a modificat rapid traiectoria conflictului sirian.

Operațiunea, cu numele de cod „Descurajarea agresiunii”, a început pe 27 noiembrie și a copleșit rapid apărarea regimului în orașe cheie, mai întâi în Alep și Hama. Prăbușirea regimului a fost grăbită de o cădere a comenzii și controlului, ceea ce a dus la o rezistență minimă pe măsură ce rebelii au avansat spre Homs și Damasc.

Până la 8 decembrie, regimul lui Bashar al-Assad s-a prăbușit, rapoartele indicând că președintele a fugit din țară.

Astăzi, noul conducător de facto al Siriei rămâne o figură polarizantă – dar mai ales în afara Siriei.

Pentru susținătorii săi, Jolani este un tactician priceput care a ajutat la eliberarea țării de dictatură. Pentru detractorii săi, el este un oportunist nemilos ale cărui afilieri trecute și schimbări ideologice îl fac nepotrivit să conducă o țară cu orașe cosmopolite și diverse minorități religioase.

În interiorul Siriei, totuși, mentalitățile oamenilor par să fie în altă parte. Pentru ei, prioritatea primordială este să întoarcă pagina războiului civil și să se concentreze pe reconstruirea vieților și a comunităților.

După ani de devastare, mulți sirieni văd demolarea lui Assad ca un prim pas esențial către normalitate, iar conducerea lui Jolani a fost marcată până acum de un nivel surprinzător de pragmatism.

Speranță într-un viitor stabil

Preluarea ordonată a rebelilor, liberă de haosul, răzbunarea și luptele interioare care au distrus alte conflicte din regiune, a dat o oarecare speranță pentru un viitor mai stabil.

Deocamdată, sirienii par prudenti optimişti, sperând că evoluţia lui Jolani de la insurgent militant la lider pragmatic va continua. Provocarea care urmează este enormă: să guvernăm o națiune fracturată, să menținem pacea între facțiunile concurente și să reconciliezi cicatricile unui război civil de un deceniu.

Dacă Jolani poate face față acestor provocări, va determina în cele din urmă dacă transformarea sa este autentică.

Lărgiți-vă orizonturile cu jurnalismul britanic premiat. Încercați The Telegraph gratuit timp de 3 luni cu acces nelimitat la site-ul nostru web premiat, aplicația exclusivă, ofertele de economisire a banilor și multe altele.