De destul de mult timp mi-am promis ca voi scrie despre locurile faine din Arad. Nu de alta dar imi face deosebita placere cand gasesc un loc cu farmec.

De data asta vreau sa va recomand un local mic. Chiar foarte mic ca spatiu: Panini.

E un fel de sandwitch bar unde se mananca bine, se traieste in stil italian si se bea in acelasi stil si la fel de bine.

Ca sa va faceti o idee despre ce e vorba am facut si cateva poze intr-o seara care a inceput ca program pe la 20:00 si s-a incheiat cu mult peste miezul noptii cu Bon Jovi, Shakira si mult Aperol Spritz. Pentru cunoscatori.

o mica gustare – pomodorini cu ulei de masline, usturoi si ruccola si Aperol Spritz

prosciutto cu melone

bruschette cu olive si usturoi (sau aio, parca )

Si multe altele, plus multa buna dispozitie pe care patronii o fac in fiecare seara. E clar un local pe care nu vreti sa il ratati cand sunteti in Arad.

Vi s-a intamplat vreodata sa gasiti lucruri ciudate in meniul unui restaurant?
Ei bine de data asta n-am dat peste lucruri marunte cum ar fi “pizza” scris “piza” sau “pidza”. Nici peste altele simple.

Ci peste PASTE, tradus probabil cu Google Translate. Nu de alta, dar spaghetele nu cred ca sunt in meniul special de PAŞTE, care intr-adevar se traduce prin: EASTER, OSTERN sau PAQUES.

Daca tot am deschis subiectul cu Lutsch 2000, nu puteam sa nu mentionez si un restaurant din Arad care e din aceeasi categorie.

Cocosul de aur face parte din categoria locurilor care iti raman in suflet. Poate din cauza domnului bondoc, iute si negricios care iti zambeste de cand intri pe usa. Poate din cauza gustului pe care mancarea il are in fiecare zi de luni pana vineri, acolo. E meniul zilei. Si prima oara cand am pasit in locul asta am zis ca nu e pentru mine. Pana am gustat ciorba de gulii cu smantana, ciorba radauteana sau pastele cu pui si cascaval. Dar mai ales gulasul sau ficateii cu bacon. Si multe altele.

Te intreaba omul daca mai vrei “supliment”. De jena spui ca nu, desi ai mai manca. Asta daca ai stomac cat un taur. Nu de alta dar portiile sunt mari rau de tot.

Partea si mai faina e ca la Cocosu’ nu se merge seara la fite sau un weekend. Pentru ca e inchis. La Cocosul mergi in timpul saptamanii, la pranz, sa-ti potolesti foamea si sa mai vorbesti cu lumea. Pentru ca la masa se sta cu cine apuci. Da! Stai cate 7-8 la masa, ca la cantina. Si culmea, nu se cearta lumea. “Pazea ca friiiigeeeee! Pateazaaaaa!” Si asa aterizeaza ciorba fierbinte in fata ta. Apoi spui cuminte c vrei la felul doi. Ai de ales intre doua variante. Iar la sfarsit poate merge un cremes rece sau un pandispan cu vanilie sau cu cacao.

Si ca toata povestea sa fie corecta si ca sa raman si eu interzis, lasam omului 12 lei meniul plus cate un leu, doi de caciula. La care ni se raspunde: “Fugi de-aici, mai copile! La noi nu se lasa bacsis. Vezi sa nu-ti uiti sapca si gentuta.” Bag capul in pamant, rusinat si ma ridic de la masa. Imi zambeste omul bondoc si fiul lui si-mi strang mana.

Maine ne intalnim din nou.

Calea Victoriei, vis-a-vis de SIF Banat Crisana

Am avut norocul ca sambata asta sa fiu pe drum si in acelasi timp sa mi se faca foame. Atat de foame incat sa decid ca trebuie neaparat sa opresc si sa mananc ceva, ca altfel eram in stare sa mananc anvelopele de la masina.

In fine, am oprit in primul popas. Undeva dupa Alba Iulia, in drum spre Deva. Masini de toate felurile si din toate partile erau oprite in parcare. De afara, cabana, ca nu pot sa ii zic altfel nu promitea mare lucru. Dar tin minte ce-mi spusese cineva despre mancatul in locuri straine: “daca e multa lume, inseamna ca e bun. Nu stau ei degeaba acolo”. Si fiind multa lume, intr-adevar, am decis sa intru.

Fum, frig, mese fara fata de masa, scaune de lemn si pereti pictati traditional romaneste si cu trofee de vanatoare: fazani, colti de mistret, coarne de cerb.

Am comandat o portie de carnati de Brad cu mustar iute si paine pe vatra, o salata de rosii de gradina cu telemea si o portie de cartofi prajiti cu cascaval pane. Dar nu tampenii facute dinainte. Cascaval adevarat cu ou adeverat, cu mustati asa cum stiam ca face oul pane cand eram mic. Absolut delicios. Si-am uitat si de frig si de masa fara fata de masa si de scaunele tari de lemn.

In jurul meu se bea tuica in pahare de 200ml (OMG!!!!) si se manca ciolan de porc afumat cu iahnie de fasole. Dar asa sa va imaginati ciolanul ca fiind de la un fel de porc de rasa nesimtita de vreo 300 kile, minim. Genial. Nu m-am mai simtit atat de bine intr-un restaurant (cred ca asa ceva era, pana la urma) de mult prea mult timp. Mi-am adus aminte de cantina de la scoala…de mancarea din tabara. De mancarea romaneasca adevarata. De spiritul ala fain.

Peste toate, chelnerii, parca dintr-un film de Mungiu, ne faceau cu ochiul, zambeau, te rasfatau. Ca la final sa primi o urare pe care am cam uitat-o si care mi-a prins atat de bine: “Sa fii sanatos!”.

Lutsch 2000 se numeste locul si vi-l recomand cu caldura. E acolo de 20 de ani. Si inca nu e descoperit de toata lumea. Merita.