Din pacate…

Din pacate… nu ne putem alege familia

Stiu ca pare dur si cliseu in acelasi timp. Dar asta e sentimentul cu care ma confrunt acum si nu pot sa nu refulez macar in scris daca altfel nu am cum.

Probabil ca multa lume e tentata sa creada ca cei care au avut o situatie grea in familie (abuzuri, alcool, droguri, batai si asa mai departe) au ajuns sa practice la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, acelasi comportament. Si nu stiu de ce se accepta ca general valabila chestia asta. Jur! Nu inteleg.

E normal ca un copil care a fost batut toata copilaria de i-a sunat apa in cap sa faca acelasi lucru cu pruncul lui. E absolut normal ca un baiat abuzat sexual in copilarie de cineva sa ajunga sa faca acelasi lucru. E normal ca un copil care vede parintii sai ca se drogheaza sa vrea sa faca la fel cand creste „mare”.

FALS! Nu pot sa fiu de acord cu toate astea. Am avut o copilarie grea. Probabil si asta e cliseu. Alcool, bataie, strigate, plans mult. Foarte mult. Tribunale, procese, sentinte. Alegeri. Pentru un copil de 8-9 ani chestiile astea raman pe viata. Fie ca parintii vor sau nu sa accepte. Ce folos ca peste 20 de ani toata lumea are impresia ca se sterge totul cu buretele. „Las’ ca uita!” Din nou, FALS!

De ce fals?

Pe mine toate chestiile vazute cand eram copil nu m-au facut decat sa invat, sa inregistrez si sa imi doresc sa fiu exact opusul a ceea ce am vazut. Sa fac totul diferit cand va veni momentul pentru copilul meu. Sa vreau sa fiu ACOLO in fiecare secunda si sa dau tot ce e mai bun din mine pentru familie.

Mi-as fi dorit sa am puterea sa iert, sa accept anumite chestii insa nu pot chiar dupa tot timpul asta scurs. Mai mult, mi se pare ca dezamagirea creste odata cu trecerea timpului. Constat chiar ca familia e motiv de bucurie pe termen scurt si durere pe termen lung cand vine vorba de diferite rude.

Si ce?

Nu caut un raspuns, nu caut solutii. Doar las asta aici, ca nu stiu ce sa fac cu toate astea. Mi-as dori sa nu vad cum unii copii se leapada de parinti cand acestia sunt la o varsta inaintata. Sa vad cum parintii se dedica intrutotul copiilor lor. Nu cum asteapta sa fie sunati de acestia. „Ca ei sunt mai in varsta!” Familia nu e o datorie. Sau nu ar trebui sa fie. Nu e un concurs. Sau nu ar trebui sa fie. Faptul ca esti mai in varsta nu iti ida dreptul sa injuri, sa jignesti, sa arunci cuvinte grele. Doar ca asa ai tu impresia.

Am sa… las asta aici, pentru mine. Pentru mai tarziu. Si sper sa nu ajung sa imi atrag atentia peste ceva vreme. Sper.

Sorin.

 

2 comments

  1. Gabi Soare says:

    Mdaa….este foarte greu sa treci prin asta si mult mai greu este sa poti asterne aceste sentimente si trairi in fata tuturor! Ma bucur pentru tine ca ai vrut si ai reusit sa fii altceva! Din nefericire si eu a trebuit sa trec prin situatiile prin care ai trecut tu, insa asa cum spuneai, daca vrei sa-ti depasesti conditia si sa nu fii ceea ce ai vazut, o poti face!!! Trebuie doar sa-ti doresti, sa muncesti si sa ai incredere in Dumnezeu!
    Spor in tot si toate pe mai departe! Nu lasa pe nimeni si nimic sa-ti umbreasca fericirea de a avea o familie minunata si o viata frumoasa impreuna!

Spune-ti parerea